De ce este important să păstrăm centrul istoric?
Nucleul istoric, locul în care a început și s-a dezvoltat Chișinăul, a fost ignorat de la independență până în prezent. Chiar dacă au fost mai multe tentative de a-l lua în considerare în planificarea urbană a Chișinăului, toate acestea au suferit eșec. Urmările acestei ignorări sunt mult mai grave decât par la prima vedere.
Ce este Nucleul Istoric?
Când vorbim despre centrul istoric al orașului mulți consideră că ne referim la câteva clădiri istorice (cum ar fi Sala cu Orgă sau Muzeul de Artă) însă, nucleul istoric este un sit, un ansamblu protejat. Ansamblu protejat care este cuprins în perimetrul străzilor — Alexei Mateevici, Albișoara, Mihai Viteazul,Ivan Zaikin, Ismail și Ciuflea. Acest sit este inclus în Registrul Național al monumentelor ocrotite de stat.
Sit protejat — Ce semnifică acest lucru? — această zonă are un statut special și toate schimbările care au loc în acest spațiu nu pot fi făcute după aceleași reguli ca și în alte zone ale orașului.
Aici se va ține cont de o serie de reglementări din legea ocrotirii monumentelor și a convențiilor internaționale din domeniul protecției patrimoniului construit. Reglementările trebuie să se regăsească în documentațiile de urbanism.
Ce s-a întâmplat cu acest „monument” până astăzi? -
Au existat câteva tentative de a lua în considerare Nucleul Istoric în planificarea urbană a orașului. Toate au eșuat. Nu a fost elaborată nicio politică publică locală de protejare și valorificare a patrimoniului construit și a nucleului istoric.
Ignorarea și mutilarea centrului istoric are consecințe mult mai grave decât par la prima vedere. Astăzi avem un nucleu istoric într-o stare dezastruoasă, unele monumente au fost demolate, iar altele sunt lăsate în paragină.
De ce este important să salvăm centrul istoric?
Dincolo de importanța istorică și culturală și istorică, centrul vechi este totodată și centrul orașului. Orice schimbare care apare în această zonă va afecta pozitiv sau negativ nu doar aspectul orașului, dar și funcționalitatea acestuia.